Pagini

vineri, 21 septembrie 2012

Moieciu - satul Pestera

N-as fi crezut vreodata ca o sa-mi lipseasca locurile de la "tara" .
Cel putin nu acum 10-15 ani , cand ma plictisea enorm satul ala linistit, in care intalneam alti oameni ( in afara de cei doi vecini ) doar cand ne lua mamaia , duminica la biserica . Asta , in cel mai fericit caz, caci de obicei ne lasa sa dormim si ne trezeam cand deja era acasa.

Masinile...Masinile erau poveste ! Singura masina care trecea pe ulita era masina alor mei , dupa care ne lungeam gaturile (eu si sora-mea) cand plecau si ne ciuleam urechile sa o auzim, cand se apropia ziua sa ne ia inapoi acasa.

Acum, am momente cand as da orice pentru cateva zile de liniste deplina.  Dar linistea aia frumos mirositoare: flori de camp, fan, praf de munte , lapte proaspat muls....

Am regasit o parte din toate acestea, la Moieciu in satul Pestera, unde am mers si am stat 3 zile. Ne-am umplut plamanii cu aer curat, privirile cu frumos si sufletul cu liniste .


 




Ne-am trezit cu cantatul  cocosilor si zgomotul talangilor. Copiii au vazut vaci,oi, cai si purcei liberi pe munte, s-au minunat si s-au bucurat.


 


 Am mancat mere si prune , luate direct din copac , nespalate , la fel ca in copilarie si ne-am bucurat.


Am cules flori de camp (de munte) , am alergat , am mers prin praf  "curat" .


 

Am ascultat linistea si am privit intunericul ! Mai vreau....




Un comentariu:

  1. Daaaa...frumos foarte frumos. Vesnicia s-a nascut la sat" spunea Blaga...Lucian ...poetul nu Vasile...politrucul idiot. Si mie imi este dor de copilarie...asa cum a fost ea cu toate greutatile vremii de atunci...si ma roade un regret..o oftica ce nu se va vindeca decat dincolo de noi..aceea de a fi facut marea...si grava greseala de a fi vandut. "casa parinteasca". Sigur nu se mai poate face nimic...timpul doar poate vindeca...si atat. am crezut ca....voi putea reedita...amintirile copiilor mei ...cumparand pentru ei si copiii lor..o "casa parinteasca" mai aici aproape de ei de mine...de noi. Am cumparat-o si din pacate...la putin timp dupa ce am cumparat casa...cineva a reusit sa-mi distruga "casa' si cu ea s-au naruit toate visurile...si toate visele...mele. m i-ar fi fost tare drag, ca nepoteii mei...sa fie ai nostri....sa pot spune ai nostri...si sa-i mprimim cu drag in curte, in gradina si in livada sa culeaga ei singuri...legumele si fructele...cirese , visine caise piersici, nectarine, mere pere prune si gutui din livada plantata special de mine pentru asta. Iar nu a fost sa fie. Culeg altii poate...cine stie. Dar Dumnezeu ..este mare si atotputernic.....si va da fiecaruia dupa faptele lui!

    RăspundețiȘtergere